Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Marcel Urban: „Ne propunem să terminăm în primele șase. La condițiile pe care le avem la echipă este un obiectiv îndrăzneț”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
26.06.2018

Președintele clubului arădean, Marcel Urban, spune că și-ar dori ca echipa să se bată pentru medalii, dar nu are potențialul economic pentru acest lucru. Formația galben-albastră poate folosi limitat finanțarea pe care o primește de la autorități și întâmpină dificultăți în a atrage noi sponsori.

„Bugetul de salarii este aproximativ la fel cu cel din sezonul trecut. Suntem în tratative pentru noi sponsori, dar la ora asta nu este nimic concret. Nu-mi place să mă repet, dar întâmpinăm aceleași probleme legislative ce nu oferă posibilitatea agenților economici cu potențial financiar să ajute sportul în general, nu doar baschetul. Este destul de greu să atragem sponsori noi, dar lucrăm și la acest capitol. Încercăm să mai aducem lângă noi câțeva firme mici și medii, care să ne ajute la continuarea activității și menținerea ei la un nivel rezonabil”, a declarat Marcel Urban, citat de sportarad.ro.

Gruparea arădeană a încheiat în sezonul trecut pe locul 7, iar în acest an va juca în grupa A în prima fază a campionatului. Primele șase clasate din prima grupă valorică vor evolua în grupa roșie în faza a doua a campionatului, iar locurile 7 și 8, în grupa galbenă.

„S-a schimbat organizarea competiției, iar noi facem parte din cea mai bună grupă valorică. Aici ne propunem ca atât în prima fază, cât și la sfârșit, să terminăm în primele șase echipe, ceea ce ne asigură rămânerea în această grupă valorică. La condițiile pe care le avem la echipă este un obiectiv îndrăzneț. Mi-ar fi plăcut să spun că ne batem la medalii, dar, din păcate, nu avem potențialul economic pentru acest lucru”, a mai spus Urban pentru sursa citată.

FCC ICIM Arad îl va avea pe bancă pe Miljan Medvedj în noul sezon, sârbul fiind la prima aventură ca antrenor principal.

„Noul tehnician este la Arad de duminică, urmează să avem o ședință tehnică să vedem când facem reunirea lotului, pentru că încă suntem în perioada de selecție. Lotul nu este definitivat în totalitate, avem mai multe candidate pe posturile rămase încă neocupate pe lista noastră”, a mai spus președintele grupării arădene pentru sportarad.ro.

Liga Națională de baschet feminin va începe în 6 octombrie și se va termina cel târziu în 21 mai. Programul grupei A se va afla în 14 iulie. Tragerea la sorți va avea loc la europeanul U20 feminin de la Oradea.

*foto: Valentin Todea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!