Stiri

NBA: Accidentările au măcinat sezonul celor de la New York Knicks

David Istrate

David Istrate
07.04.2018

new york knicks

Una dintre cele mai cunoscute echipe din NBA, New York Knicks, se află într-o perioadă foarte dificilă a istoriei sale. După plecarea lui Carmelo Anthony, formația antrenată de Jeff Hornacek trebuia să se reorentieze în jurul tânărului superstar Kristaps Porzingis, dar accidentările au distrus noul an pentru Knicks care ratează playoff-ul pentru a cincea oară consecutiv.

În acest moment, New York Knicks se situează pe locul al 12-lea în conferința de Est, cu 27 de victorii și 51 de înfrângeri. Cu toate că în lotul echipei se găsesc jucători cu experiență precum Joakim Noah, Michael Beasley, Courtney Lee sau Jarrett Jack, acest aspect nu s-a văzut în joc. În plus, Kristaps Porzingis s-a accidentat chiar imediat după ce a fost ales în primul său All-Star Game și a fost nevoit să se opereze la genunchi. De la acel incident, New York Knicks a mai câștigat doar 5 partide și a pierdut 23.

Conform nypost.com, cea mai recentă problemă a francizei conduse de Steve Mills este cea a accidentărilor. Printre jucătorii indisponibili în acest moment se numără: Michael Beasley, Troy Williams, Courtney Lee, Frank Ntilikina, Enes Kanter, Ron Baker, Joakim Noah și Kristaps Porzingis. Astfel, în absența celor 8 baschetbaliști, Hornacek a fost nevoit să se folosească la antrenamente de antrenorii secunzi Jerry Sichting (61 de ani), Kurt Rambis (60 de ani), Corey Gaines (52 de ani) și Howard Eisley (45 de ani). Antrenorul lui Knicks a descris cu umor această situație.

„Am avut nevoie ca antrenorii să joace astăzi pentru că ne lipsesc mulți jucători. Probabil că dintre asistenții mei, cei care au jucat în NBA s-au descurcat cel mai bine.”, conform nypost.com

New York Knicks mai are de disputat patru meciuri în acest sezon, două împotriva vicecampioanei Cleveland Cavaliers și încă două, pe teren propriu, cu Miami Heat și Milwaukee Bucks.

*foto: nypost.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!