Kenneth Funderburk, un nou triple-double împotriva Lagunei București
9 minute în urmăCSM Focșani restabilește egalitatea în seria cu CSM Târgu Jiu
59 minute în urmăCSM Petrolul Ploiești o învinge din nou pe Laguna București și are 2-0 la general
2 ore în urmăJoel Embiid a păstrat-o în viață pe Philadelphia 76ers în seria cu New York Knicks
3 ore în urmăCristian Achim: „La acest nivel nu mai există meciuri ușoare și adversari modești”
7 ore în urmăÎn seara precedentă, în Las Vegas, s-a dat startul tradiționalei ligi de vară în care participă cei mai tineri jucători ai fiecărei echipe, dar și printre cei mai promițători baschetbaliști din G-League. Astfel, ziua de vineri a găzduit nu mai puțin de 10 dueluri, care nu au ezitat să încânte.
Cu toate că majoritatea privirilor erau ațintite asupra primelor selecții din acest an, Ayton, Bamba, Sexton, etc, cel care a impresionat a fost Furkan Korkmaz, turcul lui Philadelphia 76ers, care a marcat 40 de puncte în 28 de minute. Din păcate pentru el, echipa sa nu a reușit să o învingă pe Boston Celtics, scorul final fiind 95-89. Cel mai bun baschetbalist al lui Celtics a fost francezul Guerschon Yabusele cu 16 puncte și 7 recuperări, fiind urmat de Semi Ojeleye, cu 16 puncte și 2 recuperări.
Această realizare a jucătorului turc este foarte importantă pentru cariera sa deoarece de-a lungul sezonului precedent, Korkmaz a prins doar 15 meciuri în maieul lui Sixers. Cu siguranță, cele 8 triple marcate de tânărul baschetbalist nu au trecut neobservate și în cazul în care continuă să arate constanță ar putea să i se dea mai multe șanse de către Brett Brown, antrenorul lui Philadelphia 76ers.
Într-o altă confruntare disputată aseară Phoenix Suns a jucat împotriva lui Dallas Mavericks, echipa lui Luka Doncic, însă jucătorul sloven nu a intrat pe teren. Formația din Arizona a câștigat, scor 92-85, iar DeAndre Ayton a terminat cu 10 puncte și 8 recuperări, în timp ce marcatorul principal a fost Davon Reed, autor a 18 puncte. Dragan Bender a reușit 5 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive și a oferit faza meciului, printr-un capac extraordinar.
Mo Bamba a debutat cu 11 puncte și 7 recuperări pentru Orlando Magic, iar echipa sa a câștigat la 6 puncte partida cu Brooklyn Nets. Cel mai bun marcator a fost însă Troy Caupain, cu 22 de puncte, urmat de Jonathan Isaac, cu 20 de puncte și 7 recuperări.
Vicecampioana NBA a reușit și ea o victorie importantă în fața lui Washington Wizards. Principalii jucători ai lui Cleveland Cavaliers au fost Ante Zizic (16 puncte, 14 recuperări) și Cedi Osman (15 puncte, 10 recuperări, 3 pase decisive și 4 intercepții). De asemenea, Collin Sexton a debutat cu 15 puncte și 7 recuperări în 29 de minute.
Rezultatele din seara precedentă sunt:
NBA Summer League continuă și în această noapte cu 10 dueluri.
*foto: fanatik.com.tr
NBA. Predicții pentru premile individuale ale sezonului regulat din liga de...
Debut spectaculos de play-off în cel mai puternic campionat al lumii
NBA: Miami Heat și New Orleans Pelicans sunt ultimele formații calificate î...
NBA: Miami Heat și New Orleans Pelicans sunt ultimele formații calificate î...
NBA. Predicții pentru premile individuale ale sezonului regulat din liga de...
Debut spectaculos de play-off în cel mai puternic campionat al lumii
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!