Sherwood Brown stabilește multiple recorduri în acest sezon al Ligii Naționale
5 ore în urmăKenneth Funderburk, un nou triple-double împotriva Lagunei București
5 ore în urmăCSM Focșani restabilește egalitatea în seria cu CSM Târgu Jiu
6 ore în urmăCSM Petrolul Ploiești o învinge din nou pe Laguna București și are 2-0 la general
8 ore în urmăJoel Embiid a păstrat-o în viață pe Philadelphia 76ers în seria cu New York Knicks
9 ore în urmăUna dintre cele mai galonate francize din istoria NBA, Los Angeles Lakers, a decis ca pe 18 decembrie să îl celebreze pe unul dintre cei mai buni jucătoria din istoria francizei și a ligii, Kobe Bryant. Astfel, sezonul acesta Lakers va retrage ambele numere ale celui poreclit „The Black Mamba”.
Kobe a purtat numărul 8 între sezoanele 1996 și 2006. În acest timp Bryant a câștigat trei titluri între anii 2000 și 2002 și a reușit 8 selecții în All-Star Game. Legenda lui Lakers a jucat cu numărul 24 tot în 20 de sezoane, timp în care a câștigat două titluri, în 2009 și 2010, și a mai primit alte 10 selecții în All-Star Game.
Bryant este singurul jucător din istoria NBA care a jucat 20 de sezoane cu aceeași franciză. În total Kobe a câștigat 5 tilturi, a fost numit în 18 All-Star Game, de 15 ori în All-NBA Teams (11 ori în prima echipă a ligii), de 9 ori în All-Defense First Team, de 3 ori în All-Defense Second Team, un titlu de MVP în 2008 și două titluri de MVP al Finalei în 2009 și 2010.
Bryant este jucătorul cu cele mai multe meciuri în sezonul regulat pentru Lakers din istoria francizei (1.346) și care de asemenea are cele mai multe puncte (33.643), coșuri de trei puncte marcate (1.827), intercepții (1.944) și aruncări libere marcate (8.378). De asemenea, Kobe deține recordul francizei și la meciuri jucate în playoff (220), puncte marcate în playoff (5.640), coșuri de trei (292) și libere (1.320) marcate în postsezon.
Bryant devine al zecelea jucător din istoria francizei cu tricoul retras, după Wilt Chamberlain (13), Elgin Baylor (22), Gail Goodrich (25), Earvin “Magic” Johnson (32), Kareem Abdul-Jabbar (33), Shaquille O’Neal (34), James Worthy (42), Jerry West (44) și Jamaal Wilkes (52).
Ceremonia de retragere a tricoului va avea loc pe 18 decembrie, când Lakers va primi la Stapples Center pe cei de la Golden State Warriors.
*foto: hoopshype.com
Debut spectaculos de play-off în cel mai puternic campionat al lumii
Seara gazdelor în playoff-ul NBA
Dallas Mavericks și Indiana Pacers egalează la 1, Minnesota Timberwolves se...
Debut spectaculos de play-off în cel mai puternic campionat al lumii
Seara gazdelor în playoff-ul NBA
Dallas Mavericks și Indiana Pacers egalează la 1, Minnesota Timberwolves se...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!