Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Oficialii lui Mediaș, despre cazul Steve Rosemond: „A doua zi era programat să meargă să își ia viza”

Eduard Popa

Eduard Popa
27.01.2019

steve rosemond medias

CSM Mediaș a pierdut un nou meci în Grupa Galbenă, etapa a doua, scor 74-86, în fața celor de la CSM Phoenix Galați.

Medieșenii au probleme cu lotul și au folosit contra moldovenilor doar patru jucători străini, cei trei ex-iugoslavi Milan Vulic, Stefan Sajin și Andrija Simovic, dar și pe americanul Kareem Storey. Asta după ce americanul Steve Rosemond a luat decizia de a pleca de la Mediaș și a da curs unei oferte din Ungaria.

El a fost acuzat că a plecat de capul lui, dar într-o reacție pentru totalbaschet, Rosemond s-a apărat și a susținut că i-a fost teamă să muncească din nou ilegal, după ce îi mai expirase o dată viza când a jucat pentru Sighetu Marmației.

La finalul partidei cu Phoenix Galați, antrenorul secund al Mediașului, Dan Popa, a vorbit despre faptul că trupa sa nu va mai aduce niciun jucător nou. Mai mult, a arătat că Rosemond era programat la Consulatul de la Sibiu să își ia o nouă viză, dar acesta a dispărut fără să anunțe:

„Nu am ce să vorbesc despre jucătorul respectiv. Noi i-am oferit totul aici. L-am luat de nicăieri, a plecat fără să spună nimic. A doua zi era programat la Sibiu să meargă să își ia viza. Inexplicabil”, a spus oficialul medieșean.

Așadar, Mediașul va continua restul sezonului cu doar patru străini. Etapa viitoare, trupa ardeleană va întâlni în deplasare pe cei de la CSA Steaua.

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!