Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Olimpia CSU Brașov întâlnește CSM Târgoviște în ultima etapă a turului grupei valorice A

Andreea Vlase

Andreea Vlase
03.11.2018

Olimpia CSU Brașov și CSM Târgoviște se întâlnesc astăzi, de la ora 19:45, într-un meci din etapa 5 a grupei valorice A din Liga Națională de Baschet Feminin. Formația de sub Tâmpa ocupă locul secund cu 3 victorii și o înfrângere, în timp ce dâmbovițencele nu au reușit încă să câștige în grupa valorică A, având 3 înfrângeri.

Elevele lui Dan Calancea au câștigat toate meciurile disputate în acest sezon la sala D.P. Colibași, unul în cupă și două în campionat (80-74 cu CSM Satu Mare și 87-76 cu FCC ICIM Arad, marți). Meciul cu arădencele a deschis o serie de trei partide acasă pentru formația din Brașov.

CSM Târgoviște a fost aproape de prima victorie în această ediție de campionat în etapa precedentă, când a cedat cu 57-60 în fața vicecampioanei CSM Satu Mare. Elevele lui Cătălin Tănase conduceau cu 12 puncte la ultima pauză, dar au înscris doar 5 în sfertul patru și au pierdut pe final. Acestea vor fi la a treia deplasare în campionat, după cele de la Sfântu Gheorghe și Arad.

CSM Târgoviște are o rotație mai lungă decât brașovencele, deși are în componență doar 2 straniere, din cauza problemelor cu interdicțiile și micșorarea listei cu sportive eligibile. Dâmbovițencele au în lot jucătoare cu foarte multă experiență, ca veteranele Larisa Toma, Ancuța Stoenescu și Monique Coker, sportive cu destule sezoane pe prima scenă a baschetului românesc, cum sunt Gabriela Irimia, Porsche Poole, Tunde Kilin sau Alina Chivu, dar și tinere de perspectivă de la loturile naționale de junioare, ca Alexandra Ghiță, Laura Vaida, Carla Popescu sau Ștefania Cătinean.

Dan Calancea a folosit în acest sezon o rotație scurtă, cu 5-ul de start jucând foarte multe minute. Veterana echipei, Biljana Pesovic, are o medie de 40 de minute pe meci în cele trei jocuri pe care le-a disputat. Alina Podar are 39:38 minute/meci în patru partide, iar Carla Bartee și Kristina Arsenic au și ele peste 33 de minute. Dintre titularele obișnuite doar Flavia Ferenczi a mai avut parte de mai multe momente de odihnă în jocuri, când Romina Filip nu a fost accidentată. Amira Al Ash Hab le oferă câteva minute de respiro celor două jucătoare de sub panou. A 4-a stranieră, Warthen, nu joacă aproape deloc în partidele strânse.

Veteranele celor două echipe sunt liderele lor la principalele capitole. Biljana Pesovic și Ancuța Stoenescu sunt cele mai bune marcatoare cu 19,3 și 18,7 puncte/meci, fiind lidere și la pase decisive și intercepții. Carla Bartee și Larisa Toma sunt cele mai bune recuperatoare, cu 9,3 și 6 mingi prinse la panou.

Brașovencele au 76 de puncte înscrise pe meci și 79,3 primite, iar dâmbovițencele au înscris 63,7 puncte/meci și au primit 79,7. Cele două echipe au medii apropiate la recuperări, 36,8 la 37, și la capace, 1,8 și 1,7. Gazdele partidei de astăzi stau mai bine la pase decisive (21 și 12,3), mingi pierdute (15 și 18) și greșeli personale (16,3 la 19). În ceea ce privește procentajul la aruncări, Olimpia CSU are 82,8% de la linia de fault, 44,9% la șuturile de două puncte și 36,9% la cele de la distanță. CSM Târgoviște are 63,9% la libere, 41,8% de la semidistanță și 29% la aruncările de după semicerc.

Din 2011 până acum s-au consemnat 23 de partide între cele două echipe. Scorul este 17-6 în favoarea dâmbovițencelor, care au câștigat primele 12 confruntări. Brașovencele au obținut primul succes în noiembrie 2015 și s-au impus în ultimele patru partide. Cele două echipe au luptat pentru bronzul Ligii Naționale în 2016 și 2017. Prima dată duelul a revenit CSM-ului, iar a doua, Olimpiei CSU.

Cele două formații au oferit o finală foarte strânsă a Cupei României în 2017, acel meci încheiat la un punct în favoarea portocaliilor din Târgoviște, după ce brașovencele s-au bucurat primele, dar arbitrii au anulat coșul din final a lui Higgins, după ce au vizionat reluările din carul televiziunii. Ultima confruntare a fost în aprilie 2017, 82-59 la Brașov. Dâmbovițencele au câștigat ultima dată pe terenul olimpicelor în februarie 2017. Pesovic și Al Ash Hab sunt și acum în lotul brașovencelor, de la duelurile din sezonul 2016-2017. La CSM Târgoviște joacă în prezent Chivu, Toma, Coker, Poole, Tănase, Popescu și Ghiță.  

Partida dintre Olimpia CSU Brașov și CSM Târgoviște se joacă astăzi, de la ora 19:45, la sala D.P. Colibași. vor arbitra: Andrada Csender, Ionuț Moraru și Tiberiu Șerbulea, supervizați de Radu Bucerzan.

*foto: Sports Pictures flickr

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!