Romina Filip se alătură Olimpiei CSU Brașov


Echipa de sub Tâmpa va fi a 5-a de primă ligă pentru jucătoarea de 28 de ani

Olimpia CSU Brașov a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Romina Filip. Sportiva de 1,74 a evoluat în sezonul precedent la SCM Timișoara, club care a desființat echipa feminină în această vară. Cele mai bune cifre le-a avut în ultimul său sezon la Phoenix Galați, înainte să plece pe Bega.

Romina Filip va împlini 29 de ani în luna noiembrie. Jucătoarea de pozițiile 2-3, originară din Botoșani, a debutat în prima ligă la Olimpia București, la care a mers din 2005 și a stat până în 2012. În ultimul sezon alături de Olimpia a avut medii de 10.5 puncte, 5.6 recuperări, 2.1 pase decisive și 2.6 intercepții, pentru 9.5 eficiență medie. A jucat 29:35 minute/meci în 34 de partide. Filip a făcut pasul spre CSM Târgoviște în 2012, iar în acel sezon fosta ei formație retrăgea echipa de senioare din prima ligă, continuând doar cu cele de junioare.

Cu dâmbovițencele a câștigat Cupa României, a debutat în Euroligă (a jucat în 2 meciuri) și a pierdut finala campionatului, cu 2-3 în fața marii rivale din Arad. Jucătoarea polivalentă a intrat în 18 partide din campionat, cu medii de 11:49 minute, 3.1 puncte și 1.9 recuperări, pentru 3.6 eficiență medie. În cupă a jucat 3 meciuri, contribuind cu 4.3 puncte și 1.3 recuperări în 11:05 minute.

În 2013 și-a dorit mai multe minute și a trecut la nou-promovata Phoenix Galați. A jucat patru sezoane pentru formația gălățeană, unde a fost și căpitan. Și-a crescut media de puncte de la 6.8 la 11 în ultimul an alături de alb-albastre. Phoenix a avut probleme să încheie sezonul 2016-2017, terminând fără straniere. Filip a jucat atunci în 33 de meciuri, cu 11 puncte, 6.6 recuperări și 3.3 pase decisive pentru 12.2 eficiență medie în 33:30 minute.

În vara lui 2017 a plecat la nou-promovata SCM Timișoara, alături de care a fost pe 5 și a jucat în semifinalele cupei. Cea mai bună prestație a sa în alb-violet a fost cea din primul meci pentru locul 5, în deplasare cu ACSBT Alexandria, care rămăsese fără straniere. Jucătoarea de 28 de ani a fost atunci în triple-double, cu 17 puncte, 10 recuperări și 11 pase decisive în 35:31 minute, cu +31 eficiență. Cu formația de pe Bega a evoluat în 21 de meciuri de campionat, cu medii de 5.1 puncte, 4 recuperări și 2.6 pase decisive în 23:10 minute. Clubul timișorean a desființat formația feminină în această vară, la fel cum a făcut cel gălățean după începutul sezonului trecut.

Noua jucătoare a formației brașovene este componentă a naționalei de senioare. A jucat în două partide din campania de calificare la europeanul din 2019, având medii de  5.4 minute, 2 puncte și 0.5 recuperări.

Romina Filip este a 10-a jucătoare anunțată de Olimpia CSU Brașov până acum. Este al 7-lea transfer, după Carla Bartee, Alina Podar, Tianna Tarter, Kristina Arsenic, Flavia Ferenczi și Irina Enache. Pe lângă acestea rămân de sezonul trecut căpitanul Biljana Pesovic, Amira Al Ash Hab și Diana Moraru. Clubul brașovean a anunțat că lotul va fi completat cu junioare.



Citește ultimele știri despre Olimpia CSU Braşov
Vizualizează pagina personală a jucătorului Romina Filip

Andreea Vlase / 28 August 2018 / 10:47


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Sezonul 2018/2019, ultimul pentru CSM Târgoviște în LNBF?
Avocații lui Dikeoulakos pun presiune pe FIBA ca FRB să nu primească clubul dâmbovițean în următoarea ediție de campionat 
Carla Popescu va evolua la CSM Satu Mare în sezonul 2019/2020
Este a doua jucătoare U23 transferată de vicecampioană în această vară 
Modificări importante pentru LNBF în ediția 2019-2020, inclusiv taxe mai mici
Cum arată noul format propus cluburilor, cu mai puține echipe în play-off  
CSU Oradea și ACS Rookies vor colabora pentru baschetul feminin orădean
Attila Veres va fi antrenorul celor de la CSU Rookies în noul sezon 
Echipa feminină de la CSM Târgu Mureș, închisă după doar un sezon
Jucătoarele își așteaptă încă banii pentru perioada februarie-mai 
Incertitudinea domină la CSM Târgu Mureș
Mureșenii depind de Consiliul Local pentru continuarea activității 
Tragerea la sorți pentru LNBF din 7 august a fost anulată
S-a propus o competiție unică de senioare pentru sezonul 2019-2020 
Jefimija Karakasevic se întoarce la Arad după doi ani în Ungaria
Pivotul a mai evoluat trei sezoane în LNBF, unul și jumătate pentru galben-albastre  
Zona Transferurilor 2019 – Liga Națională de Baschet Feminin
Toate mutările făcute de echipele feminine din România în această pauză competițională 
Kristina Higgins, la VBW CEKK Cegled în sezonul 2019-2020
Pivotul a plecat din Liga Națională după trei sezoane, în ultimul reușind eventul cu Sepsi SIC 
Oldtimer Nu-s eu ăla dar
0 
zic că-i mai avantajos așa dpv al cântărilor...cu ambele echipe în aceeași grupă ați fi cântat un anumit imn unii-altora, de 2 ori, cel puțin, cu același auditoriu cunoscător, care "a prins ideea" Așa, în grupe diferite, alde imnul va fi auzit tot de 2 ori, cel puțin, dar și de fani veniți din afara comunității, care, încă, n-au "prins ideea" Deci, un câștig propagandistic evident.. aș zice... da', cum ziceam, nu-s eu expertu'...  
click pt. Articol 16 August 2019 19:14
0 
Tg Secuiesc in vest si Sf Gheorghe in est. No ia sa vedem ce parere are instructorul stie tot. 
click pt. Articol 14 August 2019 22:23
0 
Oare cine va "stinge lumina" in sportul MURES-an..???! 
click pt. Articol 07 August 2019 20:09
0 
Lepra asta de primar din Tg. Mureș doar ce a schimbat partidul, a trecut la Nevesteanu! Clar omu' e pus pe adunat, greu o să mai prindă un mandat dacă e atât de disperat de s-a înscris într-un partid cu mai puține procente de alegători decât are berea la alcool! Sportul nu mai e o varianta în orașul ăsta, s-a ales praful de toate echipele de aici!  
click pt. Articol 06 August 2019 00:50
trancer @gyke
0 
Asa e, dar mai tine și de seriozitatea șefului. Pt ca în mod normal dacă ai făcut-o CSM, atunci te implici și o susții. Cat poți și îți permite legea. Eu zic ca sunt și exemple de "partea mea" , Oradea, Pitești sau Craiova. 
click pt. Articol 05 August 2019 15:59
muri92 Fara sport...fara....????!!!!
0 
Cînd politicul intra in "sport" ce sa așteptam?..un oraș cu multi CAMPIONI... 
click pt. Articol 05 August 2019 14:42
Eduard Popa @cristi11
0 
Am căutat în documentul pus de tine. Apar bugetări doar la două echipe de baschet juniori, care în total ajung la 13.000 de lei.  
click pt. Articol 05 August 2019 14:24
0 
Stirea de mai sus e de ceva timp. https://www.zi-de-zi.ro/2019/08/02/in-jur-de-1-milion-de-lei-alocat-de-cj-mures-pentru-peste-100-de-proiecte-sportive/ Din ce arata aici vor fi ceva bani deci nu cred ca sa desfiinta echipa 
click pt. Articol 05 August 2019 14:00
gyke @trancer
0 
Vezi ce spuneam acuma cateva zile, vis-a-vis de banii publici... Stai la mana vatafului, azi e bine dispus, maine nu...
Oricum la Mures e o chestie normala... 
click pt. Articol 05 August 2019 13:47
0 
Pai nu? Daca suntem unici, trebuie sa avem un campionat unic. Pai nu? 
click pt. Articol 04 August 2019 20:02