Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

S-a încheiat analiza sezonului 2013/2014 la BC Timișoara

Claudiu Dekan

Claudiu Dekan
27.05.2014

BC Timișoara a încheiat sezonul mult mai devreme față de alți ani datorită clasării în afara unei poziții care să permită accederea în playoff. În timp ce Oradea și Ploieștiul se pregătesc să joace finala campionatului, bănățenii au definitivat analiza jucătorilor care au evoluat de-a lungul sezonului în culorile alb-violete. Astfel, conform comunicatul oficial, Dragan Petricevic se va baza de la toamnă pe un singur străin dintre cei pe care i-a antrenat în acest sezon.

“Hotărârea noastră este aceea de a prelungi contractul unui singur jucător străin dintre cei cu care am încheiat sezonul regular, căpitanul Zlatko Jovanovic. Ceilalți au dat satisfacție în anumite momente, dar într-altele am așteptat mai mult de la ei. Nu au reușit să ne ofere acest plus, uneori și din pricina accidentărilor, de care nu au fost feriți jucători precum Anthony Lee, Vladimir Panic, Nikola Gacesa și Nikola Vasojevic.” a declarat Dragan Petricevic.

Și lui Nikola Vasojevic, singurul jucător străin care avea o înțelegere valabilă și sezonul viitor, i-a fost reziliat contractul.

“Nikola este un jucător bun, dar a avut multe emoții la revenirea în Timișoara, cauză pentru care randamentul său a suferit și am decis de comun acord să ne despărțim. El a fost adus aici ca un backup pentru Jovanovic și Panic, dar a ajuns să joace altceva. Îi doresc să aibă rezultate bune acolo unde va merge”, a completat Petricevic.

Antrenorul lui BC Timișoara a ținut să sublinieze faptul că în aceste momente se caută jucători care să poată oferi acel 5% în plus care a lipsit de-a lungul sezonului.

“Ca să trecem peste cei 5% care ne-au lipsit în multe meciuri pentru a ne atinge obiectivul, am decis să aducem alți jucători străini. Sondăm piețele americană, ex-iugoslavă și vest-europeană, dar nu putem oferi nume până nu definitivăm negocierile”.

Așa cum anunța site-ul nostru ieri, prima mișcare pe piața transferurilor făcută de ”lei” a fost aducerea lui Ghiță Balmuș de la Steaua.

“Ne despărțim de Dragoș Andrei, pentru că pe postul său există un jucător crescut la Timișoara care de patru ani așteaptă șansa de a juca mai mult minute, Zoran Milencovici. El va primi această șansă în sezonul ce urmează. În locul lui Cătălin Petrișor, ce a jucat aici sub formă de împrumut, nu puteam aștepta până SCMU Craiova îi va decide soarta și l-am adus pe Ghiță Balmuș, fost la Steaua și Concordia Chiajna”.

Conform BC Timișoara jucătorii tineri care se află sub contract cu clubul vor continuă antrenamentele de individualizare, urmând ca întreg lotul pentru sezonul 2014/2015 se să reunească la începutul lunii august.

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe justplay :

    Greu a fost!
    Cam cat le va lua sa isi dea seama de sezonul ratat? Inca vreo doua luni?
    Sa reusesti in atata timp sa iei decizii deosebit de dificile (adica sa ii dai fara pe toti) e intr-adevar o provocare.
    Peste alte doua luni, dupa un intens brainstorming ne vor anunta, nu fara mare tam-tam, ca au contracte semnate cu valori incontestabile! Dupa metoda Dragan, vor lua jucatori rutinati in Ro, sa nu aiba emotii prea mari.
    Si noi, prostii de fani, o vom musca in continuare si vom aplauda un viitor posibil esec!

    cu 9 ani în urmă (28.05.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!