Sabrina Ionescu (dreapta) alături de colega sa de echipă, Nancy Mulkey

În perioada 28 iunie - 6 iulie, în oraşele Klatovy şi Pilsen din Cehia s-a desfăşurat Campionatul Mondial U17 feminin. Nu mai puţin de 16 echipe, de pe cinci continente, s-au luptat pentru medaliile de aur, cucerite în cele din urmă de naţionala Statelor Unite ale Americii. Reprezentativa pregătită de Susan Phillips a avut parte de un parcurs fără greşeală, culminat cu şapte victorii şi nicio înfrângere. Astfel sportivele americance şi-au respectat blazonul adjudecându-şi cea de a 3-a medalie de aur consecutivă la această categorie de vârstă din tot atâtea ediţii organizate de către FIBA.

Cu toată că nu a participat la Campionatul Mondial, România a fost reprezentată la acest eveniment de către sportiva Sabrina Ionescu. Născută pe 6 decembrie 1997 la Walnut Creek, California, având părinţi cu origini româneşti, Ionescu evoluează pe poziţia de fundaş şi măsoară 1.80m. Astfel, la doar 16 ani, sportiva ce vorbeşte şi înţelege limba română şi-a trecut în CV cea de a doua medalie de aur obţinută la un Campionat Mondal, după cea cucerită acum un an de la Cancun, Mexic.

Chiar dacă a fost ultima sportivă selectată de către Susan Phillips în lotul de 12 jucătoare, Sabrina Ionescu a avut evoluţii foarte bune la mondialul din Cehia. Încrederea acordată de către staff-ul american a fost pe deplin răsplătită, Ionescu fiind cea mai bună sportivă la capitolul intercepţii, având o medie de 2.1 per meci respectiv a doua la pase decisive, cu 2.3 mingi pe meci.

Total Baschet a luat legătura cu Sabrina Ionescu, iar aceasta ne-a vorbit despre Campiontul Mondial cât şi despre planurile sale de viitor.

Cum te simţi după câştigarea celei de a doua medalii de aur la un Campionat Mondial? Ai fost mulţumită cu rolul care ţi-a fost atribuit, în acest an, la naţionala Statelor Unite ale Americii?

Mereu sentimentul victoriei e unul plăcut. Toată lumea a muncit foarte mult înaintea acestui Campionat Mondal, iar acum privim locul obţinut ca pe o răsplată pentru efortul depus. Fiecare sportivă, inclusiv eu, şi-a cunoscut şi acceptat rolul în echipă. Sunt de părere că fiecare a pus umărul, într-un fel sau altul, la câştigarea trofeului. 

Care a fost cel mai dificil adversar întâlnit în Cehia?

Cu siguranţă Spania. Meciul cel mai greu a fost cel în care am luptat pentru medaliile de aur. Am avut unele perioade de timp în care nu ne-am regăsit, în care nu am practicat cel mai bun baschet, iar să trecem peste acele momente a fost într-adevăr o provocare. 

În opinia ta, ce a făcut diferenţa între naţionala SUA şi celelalte naţionale ce au participat la Campionatul Mondial?

Sunt de părere că între fiecare naţională ce a participat la Campionatul Mondial există diferenţe semnificative. Mă refer aici la diferenţe de intensitate, tradiţie sau pur şi simplu obiectivul la nivel de echipă.

Care sunt planurile tale pentru viitor?

Planurile mele pentru viitor nu sunt încă plănuite (râde). Momentan plănuiesc să joc în continuare.

Ţinteşti să ajungi în WNBA?

Da. Cred că WNBA este un obiectiv pe care aş dori să-l ating. 

Ai lua în considerare o carieră în Europa?

Nu sunt sigură. Îmi doresc doar să muncesc din greu şi să progresez.

Părinţii tăi sunt ambii născuţi în România. Ai avut ocazia să vizitezi această ţară? Ce ştii despre România?

Nu am fost niciodată în România. Am mai multe rude care locuiesc acolo, iar astfel am auzit câte ceva despre această ţară.

De la câţi ani ai început să practici baschetul şi cum ai ajuns în contact cu el?

Fratele meu cel mare a practicat baschetul când era de vârsta mea. În acea perioadă eu aveam doar trei ani şi îl acompaniam în grădină când arunca la coş. A fost primul meu contact cu baschetul.