Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Steaua București câștigă partida de acasă cu Dinamo Știința

Valentin Todea

Valentin Todea
23.05.2019

Steaua București câștigă partida de acasă cu Dinamo Știința

CSA Steaua s-a impus în fața concitadinei Dinamo Știinta, scor 75-68 (16-19, 25-12, 17-19, 17-18) într-un meci jucat pe teren propriu. Partida din Sala ”Mihai Viteazu” a fost prima din seria care decide ocupanta locului șapte la finalul sezonului din Liga Națională.

Gazdele au aliniat un prim cinci alcătuit din Petrache, Delas, Duric, Chatman și Spencer, în timp ce pentru Dinamo s-au aflat în formula de start Badiu, Ioniță, Stefanovic, Baker și Diaconescu. Astfel, în ciuda faptului că Tudor Costescu nu se mai poate baza pe majoritatea jucătorilor străini care au evoluat în acest sezon în roșu și alb, dinamoviștii au oferită o replică bună în fieful rivalei. Învingătoarea s-a decis în partea a doua a ultimului sfert, chiar dacă Steaua a condus pe tabelă în majoritatea timpului. Meciul a oferit mai multe faze spectaculoase de ambele părți, fiind mai echilibrat decât ar fi fost de așteptat.

Roș-albaștrii au început mai bine și au profitat de neatenția oaspeților la unele faze iar tabela indica 6-2 după câteva minute de joc, respectiv 14-7 la jumătatea primului sfert. Tinerii jucători români de la Dinamo au început să își intre în mâna și să le pună probleme adversarilor, ecartul micșorându-se la 3 lungimi, 14-11. Chatman a înscris pentru 16-11, iar ulterior a urmat un parțial de 8-0 al elevilor lui Tudor Costescu, fapt ce a dus la adjudecarea primului act de către Dinamo, 16-19.

Mandache a egalat scorul cu un coș de la mare distanța în startul sfertului doi, 19-19, iar Calenic a făcut ca tabela să indice 21-21. Elevii lui Sașa Ocokoljic s-au descurcat mai bine în actul secund și au condus în mai multe rânduri la 9 puncte diferență, iar Chatman a mărit ecartul 11 lungimi de la mare distanță, 41-29. După prima repriză, steliștii aveau un avantaj de 10 puncte pe tabelă, 41-31.

Echipa vizitatoare s-a apropiat la 4 puncte de Steaua după coșul lui Badiu, 47-43, însă gazdele au dat imediat replica prin Mandache, 49-43. Delas a înscris din spatele semicercului, 54-46, iar Lucic a dus scorul la 56-46. Calenic a închis tabela la 58-50 înaintea ultimelor zece minute după ce a transformat două aruncări libere.

În prima parte a sfertului patru, Baker și-a apropiat echipa la 3 puncte după o reușită din spatele arcului de cerc, 62-59, însă steliștii s-au distanțat din nou pe tabelă, 68-59. Cu trei minute până la final, Baker a înscris pentru 69-62, iar Andrei a marcat de la mare distanță pentru 71-65 în apropierea ultimului minut al confruntării. Jocul a fost fragmentat spre final de vizitele la linia de fault, Steaua ieșind victorioasă în cele din urmă la o diferență de 7 puncte.

Skylar Spencer a fost cel mai eficient baschetbalist al meciului cu 14 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive, 5 intercepții și 2 capace. Justin Baker a fost principalul remarcat de la Dinamo cu 12 puncte, 9 recuperări și 3 assist-uri.

Partida cu numărul doi a seriei va avea loc luni, de la ora 20:00, fiind de asemenea transmisă de către Digi Sport.

*Foto: Răzvan Păsărică/Sport Pictures
Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!