Stiri Juniori U20 Masculin

TSF Craiova - Rezumatul primei zile

Costin Marinescu

Costin Marinescu
15.03.2013

Statistica

SCM U Craiova nu a avut nicio problemă în a învinge cu 91 – 61 pe Rapid București, în primul meci al zilei din cadrul Turneului semifinal al Ligii a II-a masculin, organizat chiar de clubul din Bănie.

Cătălin Petrișor, Marius Ciotlăuș și Mihai Gavrilă au contribuit cu câte un double double la victoria Craiovei. Primul a marcat 11 puncte și a pasat decisiv de tot atâtea ori. Ciotlăuș a avut 13 puncte și 15 recuperări, iar Gavrilă a marcat 20 puncte și a recuperat 14 mingi.

Alți trei jucători ai ”gazdelor” au terminat meciul cu cel puțin 10 puncte marcate: Corneanu (12), damian și Duță (câte 10).

Craiova a recuperat 68 mingi (27 recuperări ofensive) față de 40 ale Rapidului și a pasat decisiv la 25 dintre cele 38 coșuri din acțiune pe care le-a înscris.

Cătălin Naziru a fost singurul jucător de la Rapid care a terminat în double double. El a marcat 12 puncte și a recuperat 10 mingi. Denis Mihai a înscris 11 puncte și a fost la o singură pasă decisivă de double double. Valentin Călin a fost cel mai bun marcator al alb-vișiniilor, cu 17 puncte, iar Nicolae stamate a reușit 12 recuperări.

 


Statistica

CSU Atlassib Sibiu a debutat cu dreptul la Turneul semifinal. Sibienii au învins cu 85 – 71 pe LPS Bihorul Oradea și vor întâlni sâmbătă cealaltă câștigătoare a primei zile, SCM U Craiova.

Baris Aktas a avut una dintre cele mai bune evoluții ale unui jucător în actualul sezon al competiției. Jucătorul Sibiului a terminat în triple double, cu 20 puncte, 10 recuperări și 10 pase decisive.

Aktas nu a fost însa principalul marcator al sibienilor. Norbert Pascu a terminat cu 31 puncte (14/27 aruncări din acțiune), cea mai bună performanță a zilei la acest capitol în Liga a IIa masculin, la egalitate cu cea a lui Sergiu Pop, adversarul de vineri seară. Tincu a înscris 15 puncte, Manitiu a avut 11, iar Malea și-a trecut în cont 11 recuperări, toți trei completând lista remarcaților echipei din Sibiu.

Oradea a avut în Sergiu Pop cel mai bun jucător. El a terminat cu 31 puncte și 17 recuperări. Raul Pop a fost al doilea marcator al bihorenilor, cu 16 puncte, la care a adăugat 8 pase decisive. Andrei Ciordaș a avut 10 puncte și 8 recuperări.

Oradea a câștigat duelul recuperărilor, cu 49 la 44, însă a pierdut la capitolele procentaje și posesii pierdute. Bihorenii au reușit să înscrie 42.1% dintre aruncările de două puncte încercate și 31.5% de la mare distanță, în timp ce Sibiul a avut 53% din interiorul semicercului și 25.9% din afara. Pop&Co au avut însă 26 posesii pierdute față de cele 17 ale sibienilor.


Sâmbătă se vor întâlni Oradea cu Rapid și Craiova cu Sibiu.

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!