Stiri

Victorie pentru Gabriela Mărginean în Euroligă

Radu Bărăian

Radu Bărăian
18.12.2014

Gruparea turcă Abdullah Gul University a câștigat ultimul meci jucat în grupele Euroligii de baschet feminin, trecând pe teren propriu de formația din Cehia, IMOS Brno, cu scorul de 64-53 (15-12, 15-12, 21-15, 13-14). 

Românca Gabriela Mărginean, componentă a celor de la Agu Spor, a fost titulară în meciul de miercuri seară cu Brno, iar până la final a totalizat 20 de minute petrecute pe parchet. În tot acest timp, baschetbalista noastră și-a trecut în cont 7 puncte, 2 recuperări, o intercepție, dar și 2 posesii pierdute. Din punct de vedere al procentajelor, Mărginean a încheiat disputa cu 50% (3/6) de la 2 puncte, 0% (0/0) de la 3 puncte, respectiv 100% (1/1) de la linia de libere.

Cea mai bună jucătoare din lotul lui Abdullah Gul a fost Lara Sanders cu 14 puncte și 5 recuperări, în timp ce de la formația din Cehia s-a remarcat fosta jucătoare a campioanei en-titre din România, CSM Târgoviște, americanca Jenna Smith. Aceasta din urmă a contribuit cu 11 puncte și 17 recuperări. 

În urma acestui succes, Agu Spor a acumulat 10 puncte în Grupa B din Euroligă, având la activ 3 victorii și 4 înfrângeri, fiind astfel pe poziția a 5-a. De cealaltă parte, Brno este pe ultimul loc cu niciun succes în cele 7 meciuri jucate. În etapa viitoare, Agu Spor se va duela tot cu o echipă din Turcia, mai exact Fenerbahce, la Istanbul.

*Foto: fibaeurope.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!