Zarko Djuric, noul transfer al celor de la CSA Steaua


Sârbul vine de la campioana Slovaciei

zarko djuric steaua

Zarko Djuric este al doilea jucător străin transferat de CSA Steaua în ultimele zile, după ce joi a fost anunțat transferul lui Ante Delas.

Djuric vine la Steaua după ce în ultimele două sezoane el a jucat în prima ligă din Slovacia, pentru BK Levicki Patrioti Levica. El joacă pe poziția extremă, are o înălțime de 1m98 și 29 de ani.

În ultimul sezon, Djuric a reușit chiar să câștige campionatul cu Levicki, după o finală în care au trecut de Kosice cu 4-1. În stagiunea precedentă a jucat în 46 de meciuri, cu medii de 10,1 puncte, 4,1 recuperări și 1,6 pase decisive, cu 46% din acțiune, 35% de la 3 puncte și 64% la libere.

Zarko și-a început cariera la Sloboda Uzice și a trecut apoi pe la Smeredevo, KK Vardar, Jolly Jadranska Banka și Swiss Central Bank Luzern, înainte să ajungă la Levice.

Deocamdată CSA Steaua îi are în lot, pe lângă Djuric și Ante Delas, pe Andrei Mandache, Radu Vîrnă și Victor Petrache. De asemenea, echipa va fi antrenată de Sasha Ocokoljic, după ce în această vară protocolul cu CSM București a fost încheiat de către clubul Primăriei

*foto: facebook



Eduard Popa / 14 September 2018 / 13:34


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
CSM Târgu Mureș câștigă un meci amical în fața lui CSM Mediaș
Partida de verificare s-a desfășurat în cadrul Memorialului Takacs Karoly 
Interviu Muhamad Pasalic: "Oradea este a doua mea casă"
Căpitanul bihorenilor a prefațat duelul cu Karhu Basket, dar și noul sezon al LNBM 
Primele declarații ale lui Titus Nicoară și Dragoș Andrei de la sosirea la CSM Mediaș
Cei doi foști internaționali români vor juca pe Târnava Mare în sezonul 2018/2019 
Program încărcat duminică la Cluj-Napoca în ziua meciului dintre U-BT și Panathinaikos
Seria evenimentelor din deschiderea amicalului de gală va începe în jurul orelor amiezii 
CSM CSU Oradea l-a readus pe Uros Lucic, cu puțin înaintea primului meci oficial
Este al doilea jucător transferat de orădeni după încheierea meciurilor de verificare 
Michael Deloach a semnat cu CS Dinamo Știința București
Americanul a petrecut ultimele două sezoane în Italia 
Zona Transferurilor 2018 - Liga Națională de Baschet Masculin
Toate mutările făcute de echipele din România în această pauză competițională 
CSM Mediaș este aproape de a-și definitva lotul pentru sezonul 2018/2019
Titus Nicoară este cel mai important transfer realizat de echipa de pe Târnava Mare 
LNBM - Progamul și rezultatele din presezonul 2018/2019
Noul sezon din Liga Națională va începe în weekendul 5-7 octombrie 
Primele concluzii ale procurorului care anchetează cazul baschetbaliștilor înjunghiați
Acesta a precizat și câte zile de îngrijire au nevoie Darrell Bowie și Joseph McClain 
sorin plus
0 
Doi jucatori valorosi care aduc un plus de determinare si valoare oricarei echipe la care joaca. 
click pt. Articol 18 September 2018 21:38
popsiis Rezultatul nu a contat
0 
A incercat toate schemele posibile ca sa vada cine ce poate si cat poate astfel incat la primul meci sa stie clar pe ce se bazeaza, ma refer la punctele forte ale echipei, trust the process 
click pt. Articol 18 September 2018 21:18
Renan Titus
0 
A avut un sezon consistent la Pitesti sezonul trecut. A avut medie de 25 de minute, fiind si cel mai bun la recuperare din echipă, iar pe final a avut ghinionul de a se accidenta. Mult succes la Mediaș. 
click pt. Articol 18 September 2018 20:51
ajax CSM
0 
S-a convins si Achim că nu face mare brânză cu Gavrilă si Lazár. Igokea ne-au făcut zob sub panou. 
click pt. Articol 18 September 2018 18:06
gyke Lucic
0 
Cu siguranță vă va ajuta. Ce nu înțeleg eu e de ce doar un timp limitat, când pentru mine era clar de mult că sub panou veți avea probleme, iar acum cu Dennison accidentat cu atât mai mult.  
click pt. Articol 18 September 2018 17:34
0 
Nicoară a ales să joace mai mult, chiar dacă asta înseamnă o echipă din altă grupă valorică. Oricum propunerile salariale primite au fost pe la 50% din sumele ultimului an cel mai probabil, cum de altfel au primit mulți alți jucători veterani. Pentru el e foarte bine că va juca minute mai multe decât la orice echipă de top 8. 
click pt. Articol 18 September 2018 17:01
0 
In sfarsit are si Titus echipa. Ma bucur pt el chiar daca nu joaca la nivel de top. Cel putin va juca mai mult si poate va reveni la o forma mai buna. Mult succes!

In alta ordine de idei : Uros Lucic a semnat cu Oradea. Se pare ca e un contract open ca sa ii ajute in aceasta perioada. Tinand cont de starea medicala a lui Denison, eu zic ca e buna aducerea lui Lucic care cunoaste modul de lucru al lui Achim, cunoaste si o parte din colegi asa ca se va integra mai usor. 
click pt. Articol 18 September 2018 16:11
0 
De aici: http://www.totalbaschet.ro/Account/EditMyProfile poti schima sigla respectiva! 
click pt. Articol 18 September 2018 08:41
0 
Nu, boss, sunt cât se poate de teleormănean, îmi asum înjurăturile de rigoare. Iar faptul că e sigla lui Sepsi se datorează faptului că la upgrade-ul site-ului a generat-o automat. Derapajele vin de la faptul că sunt satul de PSD și când văd pe unii care îi pupă în dos deja îmi depășește puterea de înțelegere.  
click pt. Articol 17 September 2018 22:47
sorin coana chirita
0 
Fratica,pun pariu ca azi nu ti-ai luat pastilele,kakanarule.Dar te iert,daca te incorzi cu prietenii tai cand sunteti un grup de 15 insi si incepeti sa rupeti flori si apoi sa le dati foc in centru,cum faci de obicei,nu?Iar daca nici asta nu te calmeaza,curata o ceapa si mananc-o ca pe un mar,bruta mica ce esti. 
click pt. Articol 17 September 2018 20:38